RCS&RDS, UPC România, Telekom România, Nextgen Communication, Digital Cable Systems şi AKTA Telekom urmează să blocheze accesul clienţilor la trei site-uri de piraterie pentru filme şi seriale.
Hotărârea a fost obţinută în instanţă de mai multe case de producţie cinematografică, însă aceasta nu este definitivă şi poate fi atacată prin apel.
Astfel, notează Profit.ro, site-urile www.filmehd.net, www.filmeonline2013.biz şi portalul de torrente www.thepiratebay.org nu mai sunt permise pentru utilizatorii de internet din România, iar operatorii trebuie să interzică din sistem accesul pe adresele web aferente.
Casele de producţie cinematografică care au reclamat pirateria la tribunal: Twentieth Century Fox Film Corporation, Universal City Studios Productions LLP, Universal Cable Productions LLC, Warner Bros Entertainment INC, Paramount Pictures Corporation, Disney Enterprises, Columbia Pictures Industries şi Sony Pictures Television, anunță adevarul.ro.
Decizia instanţei: “Admite cererea modificată. Constată că website-urile accesibile în prezent la următoarele locaţii online:
– filmehd, accesibil în prezent la următoarea locaţie online: www.filmehd.net;
– filmeonline2013, accesibil în prezent la următoarea locaţie online: www.filmeonline2013.biz;
– thepiratebay, accesibil în prezent la următoarea locaţie online principală: www.thepiratebay.org; şi la următoarele locaţii online de tip proxy: http://fbay.maik.rocks, htip://bayproxy.net, http://thepiratebayz.org, http://tpb.portalimg.com, https://fastpiratebay.co.uk, https://gameofbay.org, https://ikwilthepiratebay.org, https://oldbayproxy.eu, https://pirate.trade, https://piratebay.click, https://piratebay.red, https://piratebayblocked.corn, https://piratebaymirror.eu, https://piratebayproxy.be, https://piratebayproxy.tf, https://piratebays.co, https://piratebays.co. uk, https://pirateproxy.cam, https://pirateproxy.dick, https://pirateproxy.sh, https://pirateproxy.tf, https://pirateproxy.wf, https://pirateproxy.yt, https://thebay.tv, https://thehiddenbay.cc, https://thehiddenbay.fi, https://thehiddenbay.info, https://thehiddenbay.ws, https://thepiratebay.bypassed.st, https://thepiratebay.co.in, https://thepiratebay.rocks, https://thepiratebay.uk.net, https://thepiratebay.unblocker.cc, https://thepiratebay-proxy.com, https://tpbbay.eu, https://tpbmirror.us, https://tpbunblocked.org, https://ukpirate.dick, https://ukpirate.org, https://ukpirateproxy.xyz, https://unblockedbay.info, https://urbanproxy.eu, încalcă drepturile de autor deţinute de reclamanţi.
Dispune blocarea permanentă prin metoda blocării la nivel DNS a accesului clienţilor pârâţilor pentru serviciile de acces la internet prin punct fix, la website-urile accesibile în prezent la locaţiile online indicate mai sus. (…) Cu apel în 30 de zile de la comunicare la Curtea de Apel Bucureşti. Apelul se depune la Tribunalul Bucureşti. Pronunţarea hotărârii se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, 05.11.2018”.